BREXIT: Viața dincolo de discursuri

 

Termenul Brexit este de ceva vreme foarte prezent în spațiul public, iar în ultima perioadă, concomitent cu apropierea datei de 12 aprilie pentru încheierea procesului, prezența sa a devenit obsesivă. Caracterul acesta este transmis, însă, de canalele mediatice prin intermediul discursului politicienilor, mai ales, și prin diferitele variante de decizii politice deja luate sau care ar putea fi încă luate. Dar ce înseamnă, de fapt, Brexitul pentru omul obișnuit? Eventual, pentru omul obișnuit de origine română care trăiește în Marea Britanie?

Vom încerca să înțelegem acest lucru prin intermediul unei experiențe din interior. Să vedem ce înseamnă viața în timpul Brexitului. Dincolo de discursurile politice. În acest scop, am apelat la Cristina, care a avut amabilitatea de a-și aloca timp pentru următorul interviu.

Cristina trăiește de mai mult de zece ani în Marea Britanie și lucrează în sistemul britanic național de îngrijire a sănătății. În România, a fost timp de mai mulți ani consecutivi olimpică națională la limba și literatura română. Este licențiată a Facultății de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și are o disertație în traductologie, bazată pe scriitura lui Salman Rushdie.

Trăiești în Marea Britanie de mai mult de zece ani. De ce ai plecat din țară și de ce Marea Britanie?

Ah, aceasta pare o întrebare grea, dar, de fapt, răspunsul e destul de simplu. Am plecat la fel ca alți oameni ca mine, tineri cu educație: ca emigrant economic și ca să scap de ceea ce descria foarte bine un prieten polonez, și anume mocirla morală a societății… Adică mocirla morală care era societatea românească de atunci și care a devenit mai ales acum. În afara celor două motive colective, fiecare dintre noi avem motive personale. Eu nu aveam nimic să mă lege de țară la momentul acela: nici prieten, nici serviciu decent (eram profă de română, care se confrunta cu nesimțirea oamenilor din sistem în situații ridicole), nici locuință și nici oportunități viitoare, eram, cum ar veni, în inerție. Aș putea spune că nici chiar familie nu prea aveam, pentru că sora mea era in Spania. De ce Marea Britanie? Pentru că fostul meu partener locuia aici. Marea Britanie a fost întâmplarea.

Cum resimți tu febra Brexit?

Nasol, din punct de vedere personal. Știi că cineva se joacă cu viitorul tău, cu cel al familiei tale, cu securitatea ta financiară, iar acestea nu sunt abstracțiuni, ci lucruri concrete care afectează oameni concreți, pe care îi poți numi. Cred că publicul se trezește tot mai mult la halucinanta realitate că este condus de politruci foarte inepți, că incompetența e masivă la toate nivelurile și că, de fapt, suntem conduși, cum spune un proverb englez, ca de către orb pe orb.

Situația era de așteptat însă, deoarece, de fapt, nimeni nu știe sau nu își imaginează Brexitul, întrucât, în primul rând, nu au conceput că așa ceva chiar se va întâmpla, iar în al doilea rând, știu că acest compromis urât care, de fapt, aduce rău țării, pe care Brexitul îl reprezintă în realitate, nu poate fi “vândut” publicului. Se aplică vorba unui comediant englez (Hal Cruttenden) care spune că e mai frumos să strigi lumii sloganuri ca “Independență și Libertate!”, decât să strigi că “e foarte riscant din punct de vedere economic”.

Metafora care ne descrie este cea a Titanicului în care politrucii își asigură locurile în bărcile politice de salvare, iar celor de la clasa a treia li se spune că totul e ok, că e doar o zdruncinare sau că toata lumea poate fi salvată.

Care sunt problemele cu care te confrunți tu concret în contextul Brexitului ? Care sunt problemele cu care se confruntă apropiați ai tai? Cine și cum?

Nimeni nu se confruntă cu probleme majore deocamdată, până la ieșire. Cel puțin nu dintre apropiații mei, pentru că niciunul nu este implicat într-o afacere de producție de mașini sau într-o firmă legată direct de reglementări vamale, afacere de tip import /export sau ceea ce se numește aici just-in-time-business, adică o afacere a cărei activitate depinde fie de materiale proaspete, fie de materiale urgente.

Din punctul de vedere al activității profesionale, am auzit doar că unele farmacii ar stoca medicamente sau că ar risca să rămână fără anumite medicamente, în condițiile în care din punct de vedere oficial nu li s-a spus mai nimic. Am mai auzit și că – din mici discuții, dar e adevărat că nu am citit încă nicăieri acest lucru-, unii oameni ar stoca alimente.

O mare știre pe plan local este, însă, cea a închiderii uzinei Honda din Swindon, un orășel care depinde major de industria auto și de fabrica aceasta.

Singura experiență mai personală pe care o pot povesti deocamdată este cea a cumnatului meu, atacat pe stradă într-o dimineață de un junkie care i-ar fi strigat niște cuvinte rasiste, după care i-a cerut bani, dar cumnatul meu nu a înțeles precis la ce se referea sau nu a auzit bine, în afară de partea cu your country. El a rămas marcat de atunci, evitând zona, uitându-se după spray paralizant, iar la scurt timp după, și-a luat mașină.

Mulți rezidenți britanici proveniți din Uniunea Europeană și nu numai s-au confruntat cu probleme, însă, iar dovada sunt tot felul de incidente și de statistici din presă, care relatează atacuri verbale sau fizice xenofobe sau rasiste. Cel mai de amploare și mediatizat caz a fost omorul lui Jo Cox, membră a parlamentului, de către un fanatic de dreapta, auzit strigând “țara noastră în primul rând”, dar acest eveniment s-a întâmplat puțin înainte de referendumul din 2016.

Eu personal văd în jurul meu numai sfiala nativilor când vine vorba de UE și de Brexit, mie, ca și imigrant, se feresc să-mi vorbească despre aceste lucruri, iar dacă zic ceva, totuși, au grijă să precizeze că “nu am vrut să înțelegi cumva jignitor x, y sau z lucru”.

Dar, per ansamblu, se simte un nivel de anxietate și de isterie tot mai accentuat, pe măsură ce țara depășește tot mai mult sfârșitul lui martie, o stare de haos și fără nicio înțelegere. Deși, chiar și în ceasul al doisprezecelea, propaganda demagogă se aude peste tot.

Care sunt implicațiile economice ale Brexitului așa cum le vezi tu? 

Un singur cuvânt : catastrofale. Cu repercusiuni și efecte de domino peste ani, pe care nici măcar nu ni le putem imagina. Îl ascultam pe fostul reprezentant permanent al Marii Britanii în Parlamentul European… Sir Ivan Rogers declara în ianuarie anul acesta că politicienii Uniunii Europene nu credeau că Marea Britanie ar putea ieși din UE fără un acord, mai ales unul la nivel economic, sau fără înțelegeri tarifare de tipul soft Brexit, pentru că soluția de a ajunge la termenii Organizației Mondiale a Comerțului li se pare atât de irațională și de dăunătoare, încât ei nu ar vedea niciun guvern apelând la ea. Și, cu toate acestea, pe aici se vehiculează tâmpenii de acestea link.

Dar cele sociale? La nivel uman?

S-a ajuns la o adevărată scindare a țării, care atinge toate aspectele individuale și sociale posibile, de la opinii și sentimente personale polarizante (de rasism, patriotarde, de nostalgism politic, până la sentimentul de a fi politic neînsemnat și redundant), până la gruparea efectivă în comunități reale și virtuale pro și contra, sau chiar decizii comerciale și tranzacționale. Polarizarea societății e cum nu se poate mai masivă, cum a spus Sir Ivan Rogers amintit anterior, este o revoluție Brexit, cu revoluționari fiecare cu versiunea lui de Brexit. Numeroase familii s-au certat, iar diverși colegi și prieteni nu-și mai vorbesc din cauza Brexitului.

Dar mi s-a părut interesant să văd mulți tineri englezi pe forumuri din tabăra Remain care nu s-au legat de argumente economice, de emigrație, de situația vamală cu Irlanda, ci de o identitate europeană, de o cultură comună, de logica luptei comune împotriva forțelor nefaste cum ar fi schimbarea climatului sau politica administrației Trump, dar și de ceea ce simbolizează Uniunea Europeană, și anume o uniune menită să mențină pacea. Sau, pur și simplu, unii dintre ei vorbeau de conceptul, simplu pentru ei, că o rupere dintr-o comunitate, un divorț politic, este o izolare, iar o izolare nu poate fi benefică. Era vehiculat mult conceptul de cooperare.

Această intuiție a lor, în lipsa unei cunoașteri sau experiențe semnificative, că ar fi mai bine pentru Marea Britanie la nivel macro și istoric de a fi parte din Europa, a fost surprinzătoare, pentru că în Marea Britanie la nivel structural și de sistem nimic nu este după modelul continental, iar despre Europa nu se învață mai nimic decât în cercuri foarte specializate. Cam tot ce știe englezul obișnuit despre Europa se referă la destinații de vacanță. Poate că ar ști ceva mai mult despre Franța. Dar cam atât.

O prietenă englezoaică din orașul meu a mers cu sora ei pe 23 martie la marșul pentru revocarea articolului 50, la Londra, tocmai ca urmare a credinței în ideologia de “prietenie și cooperare” cu Europa. Acest lucru m-a bucurat mult.

Cum a fost posibil votul în favoarea Brexit?

Ei, asta este întrebarea de one million bucks la care încă se caută răspunsul sau răspunsurile. Aici pot da o mulțime de exemple personale din convorbiri cu multă lume care a votat exit, inclusiv mulți dintre prieteni și apropiați de-ai mei.

Un prieten îmi spunea cum i s-a părut dezgustător felul în care Uniunea Europeană a părut să trateze intenția de divorț a Marii Britanii cu amenințări și tactici restrictive, considera el, folosind o metaforă vehiculată atunci în presă, cea a divorțului. Imaginea aceasta l-ar fi determinat să voteze exit. În ciuda faptului că am subliniat și am insistat că Țara Galilor, de unde provine el, va avea cel mai mult de pierdut, pentru că multe ferme și proiecte întregi sunt subvenționate masiv de Uniunea Europeană și fără ele lumea ar rămâne fără să aibă din ce-și asigura traiul, el a rămas convins că ăsta e pasul bun.

Un alt apropiat, în vârstă de 39 de ani, cu serviciu bun și situație bună, pe scara proprietății, cum ar veni, îmi spunea că, deși a regretat după, atunci a simțit că acela era un vot de blam al guvernului, prin care se puteau arăta două degete politicienilor în general și lui Cameron în particular.

Cu alții am avut dezbateri îndelungate, în grupuri alcătuite din oameni de vârste și naționalități diferite, în care s-au vehiculat motive – aș zice eu, de tipul țapului ispășitor și facil de concluzionat-, ca imigrația și din interiorul și din afara Uniunii Europene, cu povara pusă pe instituții, de la școli la sistemul de sănătate de stat, adusă de imigranți, dar și accesul la beneficii al tuturor imigranților, sau ca banii cotizați la UE pentru a fi membru, dar și până la argumente mai sofisticate de euroscepticism, cum ar fi neîncrederea într-o superputere stat federal sau ideea că țări de genul Greciei sunt proptite de Anglia și de Germania și până la descrierea unei viziuni autoritare și chiar dictatoriale a Uniunii Europene asupra statelor membre.

Un amic din Liverpool îmi spunea că votează exit după toate atacurile extremiste, că nu dorește ca extremiști refugiați în Germania să ajungă aici. Eu i-am atras atenția asupra faptului că ei nu ar avea oricum dreptul să treacă granița, că nu sunt cetățeni ai Uniunii Europene, iar acest lucru este valabil și acum, sub tutela UE. I-am spus și că 90% dintre atacurile extremiste din Anglia, inclusiv cel recent din Manchester, sunt orchestrate de cetățeni născuți și crescuți în Marea Britanie. Totuși, amicul meu a rămas convins de certitudinile lui. Iar genul acesta de argumentații bazate pe salturi spectaculoase în ilogic, paradoxal și irațional sunt tot mai multe.

Din amuzament, dar și din dorința de a înțelege, urmăresc frecvent de vreo doi ani un prezentator de la postul de radio LBC, James O’ Brien, care a apărut mai recent în prim-plan chiar și în publicația The NY Times, ca un fel de erou necompromis al taberei Remain, după o popularitate spectaculoasă a emisiunii lui, care trata inițial teme minore de genul gropilor din șosea și care de la referendum încoace are ca temă principală Brexitul, câștigând cele mai mari ratinguri din țară. El decimează cu argumente și fapte ascultătorii de partea Brexit folosind silogisme aristoteliene. Emisiunea lui a scos la iveală marea ignoranță și manipulare a țării.

Ce înseamnă Brexit? Pentru tine. Cum vezi tu toată povestea asta?

Ce ni se reproșa mie și amicilor mei cetățeni europeni era cuprins în sintagmele “normal că voi vreți Remain, voi nu înțelegeți” sau “normal, voi sunteți europeni, noi nu”. Acest lucru m-a deranjat cel mai mult: în timp ce multe dintre opiniile lor erau bazate pe sentimente, pe propagandă patriotardă sau emigrație, ale noastre aveau de obicei o singură temă, economia. Iar acesta era motivul pentru care îngrijorările noastre ar fi trebuit luate în seamă, nu în calitate de cetățeni europeni, ci de rezidenți în Marea Britanie, care trăiesc, muncesc și plătesc taxe aici. Statutul de rezidență în Marea Britanie nu contează atunci când inflația se accentuează, când taxele cresc și când se pierd locurile de muncă. Și pe nativi și pe emigranți ne afectează la fel toate acestea.

Iar noi ne miram cum riscurile economice, întrucât, obiectiv privind lucrurile, impactul economic negativ al ieșirii din cel mai tare bloc comercial urmează să fie uriaș, nu îi speriau, nu îi influențau. Nivelul de disonanță cognitivă e major, iar azi nu mai critic nici publicul, care în orice țară votează cu sentimente, nu cu rațiune, ci pe politicienii de azi care, pentru mine, au distrus imaginea Marii Britanii de țară cu politicieni și diplomați măcar inteligenți și instruiți, dacă nu mai mult, cu un pedigree politic, care ar fi stopat abisul în care ne aruncă.

Aparții în vreun fel vreunei comunități românești din Marea Britanie? Ai observat probleme cu care se confruntă comunitatea respectivă? Dacă da, care?

Nu aparțin niciunei comunități românești, dar cunosc mulți români pe aici.

Nu știu decât de celebrul de acum caz din ziar al femeii cu copii atacate recent de o gașcă de tineri huligani, care, am înțeles de la tine, a fost mediatizat și în România. Mie, faptul că povestea a apărut în presă, mi-ar arăta tocmai că lucrurile au fost luate în cazul ei în serios, în contextul în care o postare de pe facebook, ștearsă între timp, afirma ca poliția nu i-ar fi dat atenție timp de 48 de ore.link Ironia amară a cazului e că ei i-ar fi strigat f…ing Polish c..t (tradus  *injuratură * despre Polonia), iar ea este româncă link 

Românii imigranți, per ansamblu, au început să fie descriși negativ mai ales din 2014, de când am avut drepturi depline de mișcare în Marea Britanie. De atunci am fost catalogați ca o “invazie” și au apărut multe articole extreme și negative pe tema României și a Bulgariei în presa tabloidă, întreg fenomenul fiind descris sub forma de “invaziile barbare”, cu multe cazuri de infractori, de cerșetori la Londra și de imigranți la negru români, care până atunci nu apăruseră niciodată în vizorul presei, dar care de atunci încoace au devenit subiectul principal. De asemenea, au fost prezentați foarte mult și în documentare pe tema imigrației, documentare legate de exploatarea în munca sezonieră, de sărăcie și de mizerie umană, și, totodată, în diferite povești urmărite în țară, aratând ponoasele României.

Mai nou, există români invitați în tot felul de platouri de tipul Question Time, ca public sau personaj al unui material care-i prezintă cumva într-o lumină mai plină de simpatie: povestea imigrantului sărac, dar muncitor. Abordarea aceasta este, însă, profund dăunătoare imaginii noastre, pentru că acei români nu sunt educați, au slujbe necalificate de la periferia societății și nu vorbesc aproape deloc limba engleză. Dar, da, ei sunt băieții-afiș pentru emigrația românească.

Dacă eu spun acum că sunt româncă, reacțiile variază de la o pauză inconfortabilă, la invariabilul ah, și eu lucrez cu/cunosc niște români x și y, și, la repezeală, mi se spune că sunt ok, ca vorbitorul să arate că el e multicultural.

Și da, suntem mulți români în Marea Britanie.

În ce domenii, din câte știi, lucrează cei mai mulți români în Marea Britanie?

Românii lucrează în toate domeniile, ca mai toți imigranții europeni, de la slujbe sezoniere la joburi de medic primar. Românii, ca și polonezii, zic eu, sunt ambițioși și acced rapid pe scara socială, mai ales dacă au și venit aici cu un nivel de limbă și pregătire.

Le diminuează Brexitul câștigurile? Dar ție? 

Se presupune că o dată cu implementarea Brexitului vor avea loc efecte economice grave, de tipul inflației și al șomajului. Creșterea prețurilor va însemna, da, greutăți financiare pentru noi toți.

Mark Carney, guvernatorul Bank of England, preconizează o creștere cu 10% a facturii pentru alimente, ceea ce, în termeni economici, este uriaș link.

Iar, pe de altă parte, deja, câștigurile domestice au scăzut cu 1500 de lire sterline, și scad mai repede decât ar fi fost prevăzut, într-o perioadă pe care economistul Paul Johnson, directorul Institute for Fiscal Studies a denumit-o ca fiind cea mai săracă perioadă de creștere de la 1860 încoace, potrivit The Guardian.

În afară de acest aspect, există deja o criză de oameni ai străzii, fără căpătâi, iar asta se va dubla în scurt timp.

Este Brexitul un semnal conform căruia ar trebui sa rămânem cu toții în țara de origine? Este cumva un semnal pentru “foreigners” exit?

Absolut, nu! Nu ar trebui să credem că un foreigners exit e o soluție bună, întrucât imigrația are beneficii clare pentru ambele părți.

Dar da, există manifestările unui sentiment adânc antimigraționist pan-european. Brexitul este simptomul unei Europe ce se îndreaptă vertiginos spre extrema dreaptă : Austria, Italia și Polonia au deja politici naționaliste, iar aceste mișcări au luat avânt chiar și în țări cu o tradiție liberală puternică, fapt demonstrat de existența partidelor naționaliste de genul Pegida din Germania, Frontul Național francez sau Partidul Libertății olandez. Rădăcinile fenomenului vin, aș spune, din deziluzia generală dată de sistemul capitalist și de forme de guvernare și partide politice, ca sistem în sine, care nu mai sunt fit for the purpose.

Ca să citez un scriitor tare bun, pe tema Brexitului: Yuval Noah Harari explică în 21 de lecții pentru secolul XXI că  “alienați de forțele impersonale ale capitalismului global și temându-se  pentru soarta sistemelor naționale de  educație, sănătate și beneficii de stat, oameni de pretutindeni caută siguranță și însemnătate  la sânul națiunii”.

Înseamnă Brexitul cumva că românii în particular nu (mai) sunt bineveniți în Marea Britanie? Sau acest lucru nu are neapărat legătură cu Brexitul?

Românii și bulgarii nu au fost bineveniți de când cu “invaziile barbare” din 2014, cel puțin în conformitate cu relatările din media. Personal, însă, nu cred că îi doare pe angajatori exact ce scrie pe pașaportul tău.

Dar fiecare val de imigranți are de tras ponosul de a reprezenta the new blacks, de la hughenoți încoace, din secolul al XVII-lea. Fiecare nou val a fost cumva urât și luat la mișto. Iar ultimii suntem noi, românii mai ales, că prea mulți bulgari emigranți în Marea Britanie nu sunt. Este adevărat, mass media ne-a și pictat, cum ziceam mai devreme, cu toate tarele naționale. Ceea ce este o distorsionare de proporții, în contextul în care vin aici în masă și spanioli, italieni și portughezi, dar ei nu au parte de același tratament în presă.

O anecdotă personală este cum un coleg irlandez povestea în birou, de față cu mine, cum Irlanda e plină de români, care sunt cumva intimidanți și puși pe rele și că asta e situația la care s-a ajuns. El nu cred că și-a dat seama atunci că eu sunt româncă sau că aud conversația sau, poate, s-o fi referit la țigani (roma) sau țigani din România. Cert este că acum clișeele astea mă amuză. Oricum, m-a amuzat și mai mult povestea venind din partea unui irlandez care se plânge de felul în care sunt priviți și luați la mișto irlandezii, emigranți în masă acum câteva decenii din cauza sărăciei din Irlanda. Poetic de-a dreptul. Brexitul a dat glas masei de manevre rasiste sau anti-imigrație.

Pe de altă parte, am auzit cel puțin trei angajatori care mi-au spus, și sunt convinsă că asta și cred, ca urmare a angajărilor făcute, că vor ca salariați străini, europeni și români, pentru că se pot baza pe ei și au o etică a muncii mai bună. Iar acest lucru este normal, în contextul în care mulți cetățeni europeni cu educație universitară și școală (repet, fac înadins distincția) lucrează în domenii necalificate, cum sunt îngrijirea și sănătatea, unde englezii sunt aproape toți fără școală și educație. Atunci este normal ca diferența să fie vizibilă. Un caz de discriminare pozitivă.

Dacă, totuși, există români bineveniți la nivel individual, înseamnă că întreg discursul împotriva românilor e pură isterie mediatică? În ce măsură?

Da, așa e. La nivel personal și mai ales profesional, europenii se integrează, ies cu englezi, construiesc relații sociale, lucrează și se căsătoresc, și, atât timp cât se descurcă cât de cât bine în limba engleză și “contribuie” la nivel social, nu apar frecușuri. O dată, într-un bar, un tânăr din cercul unei amice, ușor amețit, m-a întrebat: cu ce contribui tu la comunitate (cea engleză)? M-a șocat un pic întrebarea și tonul răuvoitor și i-am spus ce lucrez, pentru că munca mea este exact în folosul comunității și este și cu predilecție comunitară, și anume lucrul cu persoane cu probleme mentale. Ironia, din nou amară, este că el era un fel de boem berbant care fuma iarbă și trăia din ajutoare de la stat, beneficii pe care, la o adică, i le plătesc eu. Dar important este să nu raportăm situația la doi-trei neaveniți, ci la societatea engleză productivă și educată, care per ansamblu este binevoitoare față de străini și înțelege mecanismele de piață.

În munca mea sub pălăria de interpret și translator pentru comunitatea românească am de-a face cu tot felul de cazuri, unele triste, de obicei români nu foarte educați, săraci, poate și în vârstă, care nu vorbesc bine limba engleză, dar trebuie să vorbească cu medici, directori de școală, moașe, asistenți sociali, medici chirurgi, avocați etc. La toți se vede, însă, dorința de integrare și de progres, pe de-o parte, dar și prăpastia culturală majoră în raportarea la sistemul serviciilor de stat britanice și ce li se cere sau recomandă aici. Copiii lor sunt sfioși ca și ei. Iar ei sunt pe deplin neînțeleși de multe ori, dar tratați cu o toleranță și cu o bunăvoință de care nu ar fi avut parte în România, zic eu.

Lucrurile, ca de obicei, nu sunt în alb și negru, ci în cincizeci de nuanțe de gri.

(Interviu realizat de Anca T , invitata Cristina P)